Se afișează postările cu eticheta Laura Lippman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Laura Lippman. Afișați toate postările

miercuri, 14 iunie 2017

„Te-aș recunoaște dintr-o mie” de Laura Lippman

Am citit-o în cele câteva amiezi în care copiii dormeau în același timp (căci nu se întâmplă prea des acest lucru) și în nopțile când în casă era liniște totală și cald. La început am rămas plăcut surprinsă că, dupa o pauză, am găsit în sfârșit cartea care îmi place. Pe la mijloc m-a plictisit și am vrut să trec direct la final, dar m-am impus și am citit-o filă cu filă. Finalul m-a captivat. Interesant. Așa cum nu mă așteptam să fie. 

Cartea, conform autoarei, este inspirată de o crimă reală. Este vorba despre un bărbat – Walter, care și-a violat și ucis apoi victimele, cu o singură excepție – Eliza, Elisabeth, cea care a fost ținută de el în captivitate timp de 39 de zile. Într-un final, acest bărbat a fost executat pentru crimele comise. Dar nu înainte de a reapărea în viața victimei și de a-i spulbera liniștea cu o scrisoare: ”Ți-am văzut fotografia într-o revistă. Sigur, între timp te-ai maturizat. Dar te-aș recunoaște dintr-o mie.”