duminică, 31 decembrie 2017

Cei mai frumoși brazi din cărți. Iată cum arată al nostru!

În acest an am făcut și noi un brad din cărți, deși avem și unul natural, împodobit cu luminițe și globuri. Am ales să facem un asemenea brad la intenția copiilor, care au propus să scoatem cărțile lor din bibliotecă și să vedem care au rămas necitite în 2017. Astfel, tot răsfoindu-le, am decis să le transformăm într-un brăduț. Ne-a ieșit destul de drăguț, zicem noi.

joi, 16 noiembrie 2017

„Magia Ordinii” de Marie Kondo

Despre metoda deosebită și originală de a face ordine în locuință, promovată de Marie Kondo, am auzit de nenumărate ori. Mai mult chiar, în mediul online există o mulțime de filmulețe care arată cu exactitate fiecare pas pe care ar trebui să-l facem în procesul de reorganizare a locuinței. Cu toate acestea, atunci când am aflat despre cartea sa „Magia Ordinii”, mi-am dorit să o citesc pentru a afla și mai multe, mai ales că în ultima perioadă sunt tot mai interesată de tematica re/amenajării casei. 

E o carte care se citește destul de ușor, fiind mai degrabă un ghid de transformare a locuinței într-un spațiu ordonat și permanent curat.  

duminică, 29 octombrie 2017

„Sub constelația Lyrei” de Lilia Calancea

Una din cărțile care în luna octombrie m-a marcat nespus de mult, a fost romanul autoarei basarabene Lilia Calancea, „Sub constelația Lyrei”. O carte cu un mesaj profund, care oferă multe lecții de viață nu doar persoanelor bolnave de cancer, ci și nouă, tuturor. Ne face să ne punem întrebări, să găsim răspunsuri, să medităm și să înțelegem că viața merită trăită la maximum, indiferent de starea noastră de sănătate.

Citind cartea, imaginar, ajungem pe litoralul Mării Egee, descoperim liniștea și frumusețea regiunii și trăim, alături de Tina și Livia, eroinele romanului, momente de neuitat. 

Mi-a plăcut foarte mult „Sub constelația Lyrei” și o recomand cu drag!

luni, 2 octombrie 2017

„Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai

Malala este o tânără care avea doar 10 ani când talibanii au pus stăpânire pe regiunea Swat din Pakistan, unde locuia împreună cu familia sa. Mergea la școală, avea prieteni și „probleme” ca orice adolescentă de această vârstă.

Cu toate că Malala avea șansa de a învăța, era tristă din cauza miilor de copii care nu puteau merge la școală. Astfel, a început să lupte pentu dreptul la educație. Pe 9 octombie 2012, cauza pentru care lupta i-a adus aproape moartea, fiind împușcată de talibani. A supravieșuit, iar azi este simbolul protestului pașnic și cel mai tânăr câștigător al Premiului Nobel pentru Pace.

miercuri, 27 septembrie 2017

„Urme pe prag” de Alexei Marinat

În viața fiecărui om există persoane care lasă urme pe pragul sufletului... Cu acest gând am rămas dupa ce am citit cartea „Urme pe prag” de Alexei Marinat. E o carte care te liniștește și tot ai vrea să o mai citești, să nu mai ajungi la final. Abundă de descrieri ale Chișinăului de altădată, a satelor din Moldova și a oamenilor frumoși de aici. 

Cartea povestește istoria a doi tineri îndrăgostiți – Serghei Delasari și Sanda Panuș, care se despart, însă se caută unul pe altul pe parcursul mai multor ani. Între timp, au loc diverse evenimente dramatice.

sâmbătă, 16 septembrie 2017

„Prima iubire” de James Patterson și Emily Raymond

Prima iubire nu se uită niciodată, chiar dacă dupa ea urmează alte multe iubiri. Există însă situații când prima iubire este și ultima, iar cei doi îndrăgostiți nu se mai despart niciodată. Este și cazul eroilor principali din romanul „Prima iubire” de James Patterson și Emily Raymond.

„Prima iubire” este o carte de dragoste și aventură, bazat pe propriile experiențe ale autorului. Relatează povestea a doi îndrăgostiți: Alexandra Axi Moore și Robinson, ambii bolnavi de cancer. Axi a învins lupta cu boala și a hotărât să plece în lumea mare, fiind dornică de călătorii și de cunoaștere a locurilor frumoase despre care a citit doar în cărți. 

vineri, 8 septembrie 2017

„Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose

Despre cartea „Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose am auzit tot felul de păreri. Eu însă nu am putut să-mi fac o opinie până când nu am citit-o. Ce să zic? Mi-a plăcut, chiar dacă fata care mi-a împumutat-o mi-a zis că e posibil să nu rămân prea încântată de această lectură.

Mi-a plăcut mult povestea, căci mi-a amintit de adolescența mea, când eram într-o relație la distanță cu un băiat și stăteam nopțile așteptând mesajele sale. Mi-a amintit de părinții mei și de zilele petrecute la bunici. Credeți-mă, descrierile din această carte o să vă ducă cu gândul la cea mai frumoasă perioadă din viața voastră – copilăria.

marți, 5 septembrie 2017

„Arsă de vie” de Suad

Da, situația femeilor din Orient e cumplită, iar cartea „Arsă de vie” de Suad, mi-a confirmat acest lucru. Am citit-o timp de două nopți, dar m-a marcat pentru întreaga viață. Pe toată perioada lecturării îmi spuneam că noi, femeile din Eropa, suntem norocoase și fericite că ne-am născut aici – libere și cu drepturi.

”Arsă de vie” este o carte – document, menită să aducă la cunoștință tuturor oamenilor despre viața femeilor musulmane din Cisiordania. Este o poveste șocantă și cutremurătoare, care relatează despre soarta cumplită a femeilor de acolo, ucise cu sânge rece, în numele onoarei.

joi, 24 august 2017

„Analfabeta care știa să socotească” de Jonas Jonasson

 „Analfabeta care știa să socotească” este cartea pe care aș reciti-o și în 2018, căci sunt sigură că voi mai descoperi și alte detalii la fel de interesante. Se citește ușor, deși e destul de voluminoasă. Datorită acesteia l-am cunoscut pe Jonas Jonasson, autorul bestseller-ului „Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut”, tradus în peste 35 de limbi.

marți, 8 august 2017

„Ne-am ieșit cu toții complet din minți” de Karen Joy Fowler

Ați citit vreodată o carte despre maimuțe? Dar despre maimuțele care au trăit împreună cu oamenii? Ei bine, eu nu. Nu până zilele astea, când am terminat de citit „Ne-am ieșit cu toții complet din minți” de Karen Joy Fowler. Am început-o primăvara, am renunțat la ea de câteva ori pentru că o găseam lipsită de sens, până când mi-am luat inima în dinți și în acest weekend am dat-o gata. Primele 100 de pagini se citesc greu, pentru mine nu au fost de înțeles poate din motivul că, după cum anunță autoarea la început, cartea începe cu mijlocul poveștii. Apoi însă devine tot mai captivantă.

joi, 27 iulie 2017

„Te rog, mamă, NU MĂ ÎNDOPA!” de Richard și Joey Marc

Pentru că în ultima perioadă am devenit tot mai interesată de cum să pun pe masă familiei mele doar mâncare sănătoasă, pe lângă articolele de nutriție, mai citesc și cărți scrise la acest subiect. Una dintre acestea este  „Te rog, mamă, NU MĂ ÎNDOPA!” de Richard și Joey Marc.

Evident, autorii propun părinților diverse modalități de a-și învăța copiii să mănânce sănătos, dar îmi place faptul că nu vin doar cu teorie, ci și cu exemple concrete, meniuri și idei de bucate sănătoase.

duminică, 16 iulie 2017

„Povești pentru adulți” de Aurelian Silvestru

Cartea „Povești pentru adulți” de Aurelian Silvestru, ca și celelalte cărți ale acestui minunat scriitor, îndeamnă la meditație și analiză. Citind-o, te întrebi: cine sunt, de unde vin și încotro mă îndrept, care este rostul meu pe această lume și ce trebuie să fac pentru ca la sfârșitul vieții să pot spune că am trăit frumos?

luni, 10 iulie 2017

„Prin praf și vise” de Roxana Valea

Timp de  zece zile am citit una dintre cele mai interesante cărți de aventură. Este vorba despre „Prin praf și vise” de Roxana Valea, cartea care m-a ținut în suspans și m-a ajutat să învăț o lecție importantă - lucrurile frumoase se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin și întotdeauna trebuie să îți urmezi visele, indiferent de greutățile care îți apar în cale.

marți, 4 iulie 2017

„Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes

Am început să îndrăgesc biografiile, memoriile și jurnalele. Am citit recent „Memoriile unei gheișe”, „Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze”, „Jurnalul Annei Frank”, iar cartea care m-a ținut câteva zile în suspans este „Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes. Am avut nevoie de mai mult timp pentru a-mi spune părerea despre ea. De ce? Pentru că finalul m-a copleșit și mi-a trebuit o perioadă  pentru a trece încă o dată cartea prin minte și a analiza toate detaliile.

luni, 3 iulie 2017

„Iepurașul care voia să adoarmă” de Carl-Johan Forssen Ehrlin

Azi vreau să vă povestesc despre o carte pentru copii, o carte „magică”, cum o numesc părinții. Este vorba despre „Iepurașul care voia să adoarmă” de Carl-Johan Forssen Ehrlin. Aflasem despre ea de mult timp, însă îi puneam la îndoială efectul. Până când am găsit-o pe rafturile bibliotecii de unde împrumut cărți și mi-am zis că a venit momentul „s-o testez”. Zis și făcut!

vineri, 30 iunie 2017

„Cel rătăcit” de Aurelian Silvestru

Atunci când am împrumutat de la bibliotecă cartea „Cel rătăcit” de Aurelian Silvestru, știam că va fi o lectură interesantă, căci citisem câteva recenzii despre ea. De obicei nu o fac și las intuiția să mă ghideze la alegerea cărților. 

Este una din cărțile care, dupa ce o lecturezi, îți stă încă mult timp gândul la ea, căci invită la meditație și, chiar dacă se citește ușor, lasă multe, foarte semne de întrebare.

E o carte despre neliniștile oamenilor și întrebările care și le pun referitor la existență, viața de dincolo, nemurirea sufletului, răi și iad.

marți, 27 iunie 2017

„Mănâncă, Roagă-te, Iubește” de Elizabeth Gilbert

Cartea „Mănâncă, Roagă-te, Iubește” de Elizabeth Gilbert a fost cea cu care am revenit la obiceiul meu de a lectura, dupa o perioadă cam lungă de pauză. Am primit-o în dar de la soțul meu și să știi că e o alegere bună, în cazul în care vrei și tu să faci un cadou frumos unei persoane îndrăgostite de cărți.

Mi-a plăcut! Felul de a scrie, experiența autoarei, curajul. Deși pe alocuri nu sunt de acord cu ceea ce scrie Gilbert, totuși ai ce învăța din această carte.

joi, 22 iunie 2017

„Toate acele locuri minunate” de Jennifer Niven

 „Toate acele locuri minunate” este o carte pe care ar trebui să o citească fiecare adolescent, pentru a realiza că nu e singur și că oricând poate apela la cei mai în vârstă dupa ajutor; orice părinte, pentru a înțelege mai bine trăirile copilului-adolescent; fiecare dintre noi, pentru a ne înțelege semenii și pentru a ne da seama că viața e frumoasă și trebuie trăită din plin.

După primele 30 de pagini citite m-am plictisit și eram gata să las cartea pentru altă data, când voi avea timp și pentru lecturi neinteresante. De la pagina 40 a început o frumoasă poveste...

luni, 19 iunie 2017

„Niște răspunsuri” de Mihaela Rădulescu

„Niște răspunsuri” este cartea care te provoacă la multe, multe întrebări. Mihaela Rădulescu a știut atât de bine să ofere aceste niște răspunsuri, încât citind cartea, vrei – nu vrei, te îndrăgostești de ea. Am citit-o dintr-o răsuflare, când în casă era liniște, adică noaptea, oferindu-mi astfel timp pentru meditație. Pentru că ”Niște răspunsuri” chiar te pune pe gânduri. De ce? Citește-o și vei găsi răspunsul.

E o carte despre bărbați, femei, copii, dor, lacrimi, iubire, tristețe. O carte care te ajută să o cunoști pe Mihaela Rădulescu, departe de micile ecrane. Scrisă simplu, dar nu simplist, fără cuvinte pompoase sau citate preluate de la alți autori. O carte sinceră, pe care o recomand cu drag. 

miercuri, 14 iunie 2017

„Te-aș recunoaște dintr-o mie” de Laura Lippman

Am citit-o în cele câteva amiezi în care copiii dormeau în același timp (căci nu se întâmplă prea des acest lucru) și în nopțile când în casă era liniște totală și cald. La început am rămas plăcut surprinsă că, dupa o pauză, am găsit în sfârșit cartea care îmi place. Pe la mijloc m-a plictisit și am vrut să trec direct la final, dar m-am impus și am citit-o filă cu filă. Finalul m-a captivat. Interesant. Așa cum nu mă așteptam să fie. 

Cartea, conform autoarei, este inspirată de o crimă reală. Este vorba despre un bărbat – Walter, care și-a violat și ucis apoi victimele, cu o singură excepție – Eliza, Elisabeth, cea care a fost ținută de el în captivitate timp de 39 de zile. Într-un final, acest bărbat a fost executat pentru crimele comise. Dar nu înainte de a reapărea în viața victimei și de a-i spulbera liniștea cu o scrisoare: ”Ți-am văzut fotografia într-o revistă. Sigur, între timp te-ai maturizat. Dar te-aș recunoaște dintr-o mie.”

„Și tu ești singur?” de Aurelian Silvestru – dragoste, motivație, amintiri

Când spun Aurelian Silvestru, spun cărți de suflet. O astfel de carte de suflet am citit zilele astea. Se numește „Și tu ești singur?” și este o lecți de viață înduioșătoare, motivantă și plină de iubire. Cartea relatează povestea Anei, o tânără îndrăgostită de Manole, alături de care trăiește cele mai frumoase sentimente. Ana este jurnalistă, dar alege să meargă în prima linie pe front, pentru a lupta în războiul de pe Nistru. Ana este femeia-luptătoare, femeia-model, femeia-frumusețe și, în unele situații, reprezintă fiecare suflet de femeie: îndurerat, îndrăgostit, luptător, gata să meargă până-n pânzele albe pentru a-și atinge scopurile.

Nu vreau să vă povestesc multe despre această carte, căci trebuie să o citiți neapărat. Dar vreau să împart cu voi cele mai frumoase maxime/citate/dialoguri, pe care le-am extras din „Și tu ești singur?” de Aurelian Silvestru.